Ziua incepe cu o vizita într-un sat de lânga Ubud cu specific balinez - nu i-am retinut exact numele intrucat sunt lipite unul de altul si... nu arata prea diferit intre ele, e cam acelasi tipar.
Cuvantul gamelan defineste orchestrele traditionale din Indonezia, in general cea mai mare parte a instrumentelor sunt de percutie, unele asemanatoare cu xilofonul gonguri si fluiere din bambus. Poate ca mi s-a parut interesant in prima zi, insa dupa vreo trei zile ma dureau creerii, intrucat auzeam acelasi sunete peste tot - inclusiv in gradina hotelului :))
Dansul Barong este expresia luptei eterne dintre spiritele bune si spiritele rele, si este de fapt reprezentarea luptei dintre fortele haosului si distrugerii (Rangda) si cele ale ordini (Barong), adesea reprezentat ca un leu. Mastile sunt considerate obiecte sacre, si inainte de a fi scoase afara un preot trebuie sa fie prezent si trebuie aduse ofrande.
Surpriza cea mai mare a spectacolului a fost dansul femeilor pe care l-am mai vazut in Baraka:
Spre deosebire de portile de intrare in curtea templului, portile principale interioare alte templului sunt de regula inchise, fiind rezervate doar preotilor si zeilor. De altfel, intrarea in templul propriu zis nu este permisa turistilor intotdeauna.
Templul Goa Gajah (Pestera Elefantului) se presupune ca dateaza din secolul XI, este inconjurata de piscine a caror intrebuintare era probabil pentru imbaierea in apa sfintita, sau pentru indepartarea spiritelor rele. Pestera in sine este destul de mica, in forma de T, destul de neaerisita si contine niste nise sapate pentru a gazdui statui dedicate diverselor ipostaze ale lui Shiva.
Vedere Vulcan Kintamani
Inainte de intoarcerea in Ubud am oprit la Terasele de orez de la Tegallalang.
Terasele de orez sunt inca dominante in mediul rural, cultivarea si cultul orezeului ramanand aceleasi ca in Neolitic. Terasarea permite orezului sa fie cultivat pe pante abrupte si in acelasi timp protejeaza pamantul de eroziune.
Terenul abrupt face mecanizarea dificila si irigarea este problematica, apa curgând departe de terenurile arabile.
Bazinele de orez sunt irigate printro retea complexa de canale, tunele si apeducte care conduc apa din munti spre comunitatile subak, fiecare terasa fiind irigata prin controlul unor mici baraje.
Terasele de orez sunt inca dominante in mediul rural, cultivarea si cultul orezeului ramanand aceleasi ca in Neolitic. Terasarea permite orezului sa fie cultivat pe pante abrupte si in acelasi timp protejeaza pamantul de eroziune.
Terenul abrupt face mecanizarea dificila si irigarea este problematica, apa curgând departe de terenurile arabile.
Bazinele de orez sunt irigate printro retea complexa de canale, tunele si apeducte care conduc apa din munti spre comunitatile subak, fiecare terasa fiind irigata prin controlul unor mici baraje.
